miercuri, 29 mai 2013

Bulgărele de zăpadă/Călinul

Viburnum opulus "Roseum" 

Este un arbust stufos, care poate atinge patru metri, cu flori sterile, în formă de sferă, asemănătoare cu hortensia. Este cultivat în grădini și parcuri, ca plantă ornamentală.


Înflorește în luna mai, florile având inițial o culoare verzuie, apoi devin albe, fără vreun miros aparte. Preferă locurile luminoase, parțial umbroase, solurile umede și bine drenate.


Ieri am văzut pentru prima oară aceste flori în Germania, și, deși inițial intenționam să pezint o altă plantă, bulgărele de  zăpadă mi-a amintit de bunici, ei aveau în grădină... labdarózsa (denumirea în limba maghiară), adică trandafir sub formă de minge (labda = minge, rózsa = trandafir).  
 



duminică, 12 mai 2013

Liliacul

Syringa vulgaris

Este o plantă ornamentală foarte răspândită și îndrăgită datorită parfumului inconfundabil al florilor. Poate atinge o înălțime de 7-8 m. Frunzele liliacului sunt în formă de inimă, alungite, iar florile, cu o mireasmă extrem de plăcută, sunt așezate în formă de ciorchine, având diferite forme și culori. Înflorește în lunile mai-iunie.

Arbustul preferă un climat blând, soluri fertile, calcaroase. În cultură există foarte multe (peste 800) soiuri de liliac.

Denumirea genului, syringa, derivă din grecescul syrinx, însemnând tub scobit/țeavă scobită (pe vremuri din  lăstarii unor specii se făceau fluiere și flaute), iar denumirea speciei, vulgaris, este de origine latină (= comun, obișnuit).


Astăzi, în Germania (dar nu numai) se serbează Ziua Mamei, ocazie cu care sărbătoritelor li se oferă buchete de liliac. 

La mulți ani frumoși, tuturor mamelor!