Murul de pădure

Rubus fruticosus

Este un arbust viguros cu numeroase tulpini drepte sau curbate, acoperite de ghimpi (ceea ce îngreunează culegerea fructelor). Poate atinge 2-3m. Este foarte răspândit în special în zonele deluroase și submontane. Crește sub formă de tufișuri

Înflorește în mai-iulie, are flori albe sau roz. Fructele coapte (în perioada august-octombrie)  au o culoare închisă și un gust dulce-acrișor. Bobițele negre-roșiatice sunt o adevărată colecție de minerale și vitamine.

Cicoarea

Cichorium intybus

Plantă perenă, erbacee, aproape lipsită de frunze, cu flori albastre, rareori albe sau roz. Perioada de înflorire: iunie-octombrie (florile se închid în a doua jumătate a zilei). 

Este o plantă foarte răspândită; crește în locuri deschise, însorite: la marginea drumului, în fânețe, grădini, pe câmp. Preferă solurile bogate în humus.

Denumiri populare: cicoară, cicoare de câmp, andivă, cicoare de vară, cicoare amară, cicorie amară, cociță, doruleț, dudău, floarea secarei, încingătoare, mestică, scai voinicesc, scălușeț de casă, sporiș. ^[1]

Măcrișul iepurelui

Rumex acetosella

Genul Rumex cuprinde aproximativ 200 de specii de plante anuale, bienale și perene. 

Măcrișul iepurelui, cunoscut  în termeni populari ca acriș, este o plantă erbacee cu frunze alungite, având un gust acrișor, care poate atinge o înălțime de 1m. Crește pe câmpii, pășuni, la marginea drumului.  Perioada de înflorire: mai-iunie.

Până-n Evul Mediu, în Europa măcrișul mare era o plantă cultivată^[1] , astăzi e considerată  buruiană. Pe vremuri, frunzele erau consumate pentru prevenirea sau tratarea scorbutului, datorită conținutului ridicat de vitamina C.

Ciuboțica-cucului

Primula veris/Primula officinalis

Familia: Primulaceae

Genul: Primula

Specia: P. veris/P. officinalis

Plantă erbacee, perenă, de 10-20 cm, cu flori galben-aurii, sub formă de buchețele, plăcut mirositoare.   

Înflorește în aprilie-mai; este întâlnită în zone luminoase, în lunci, pe câmpii, dar și în  zone deluroase și subalpine.

Denumirea botanică a genului, Primula, este diminutivul feminin al termenului latin primus, însemnând "prima" (referire la perioada de înflorire ), iar epitetul specific "veris" = "de primăvară".

Denumiri populare: aglică, aglicel, cinci clopoțele, cizma-cucului, urechea-ursului, țâța-oii, țâța-vacii.

Plămânărica

Pulmonaria officinalis

Familia: Boraginaceae

Genul: Pulmonaria

Specia: P. officinalis

Plantă erbacee, perenă, de 15-30 cm. Frunzele, cu formă de inimă, ovale au adesea pete albe (ce amintesc de  plămânul bolnav). Înflorește în perioada martie-mai. Florile, inițial roșiatice, devin albastru-violete. Crește în locurile umede și umbroase, la șes, în crânguri. 

Denumiri populare : cuscrior, mierea-ursului, sudoare, plămânăriță, cuscrișor. 

Toporașul

Viola odorata

Familia: Violaceae

Genul: Viola

Specia: V.odorata

Plantă perenă de 5-10 cm, cunoscută și sub numele de violetă, violă, viorea sau micșunea. Florile, albastru-violete, rareori roșiatice sau  albe, înfloresc în martie-aprilie.  Preferă solurile bogate în humus, afânate. O-ntâlnim în zăvoaie, tufărişuri, livezi. Este rezistentă la temperaturi scăzute.

Denumirea științifică vine din latinescul viola, care înseamnă violet, odorata, tot de origine latină, înseamnă "parfumat".

 

Podbalul

Tussilago farfara

Familia: Asteraceae

Genul: Tussilago

Specia: T. farfara

Plantă perenă, cu flori galbene (de cca. 2 cm). Înflorește în februarie-martie, înainte de dezvoltarea frunzelor. Se aseamănă, oarecum, cu păpădia. 

Preferă locurile umede; e o plantă întâlnită  pe malul apelor, pe coastele erodate, râpoase, pe marginea drumului.

Răcovina

Stellaria media

Familia: Caryophyllaceae

Genul: Stellaria

Specia: S.media

Este o plantă erbacee, târâtoare, cu flori mărunte, albe (de 6-10 mm). E foarte răspândită, o găsim aproape peste tot: pe câmpii, prin parcuri, păduri, în grădini (e o buruiană care dă bătăi de cap grădinarilor). 

Denumirea stellaria derivă din termenul latin "stella" (="stea"; stellar=în formă de stea) și se referă la forma florii, iar media = "mediu", "mijlociu". În termeni populari i se mai spune și rocoină.

Usturoiul sălbatic

Allium vineale

Familia: Amaryllidaceae

Genul: Allium

Specia: A. vineale

Plantă erbacee care poate atinge 1m. În termeni populari i se mai spune și pur sau samurasla.^[1]

Planta e menționată  în cartea publicată în 1588, "Silva Hercynia",  de Johannes Thal, medic și botanist german. Este descrisă în "Species Plantarum" de Carl Linnaeus, carte  apărută în 1753. ^[2]

Creşte în smocuri verzi la marginea drumului/câmpiilor, pe terenuri necultivate, în livezi. Se aseamănă cu iarba, dar are frunzele cilindrice, lungi, îngustate la vârf. Perioada de înflorire: iulie-august.

Este o buruiană comestibilă, gustul fiind mai fin și aroma mai discretă decât a usturoiului clasic. Frunzele se pot folosi în salate/paste crude în loc de usturoi sau ceapă, dar și în mâncarea gătită.

Usturoiul sălbatic nu trebuie confundat cu leurda (Allium ursinum). Sunt două specii diferite.

Denumiri în alte limbi: Wild garlic (engleză),  Weinberglauch (germană), Bajuszos hagyma (maghiară), Ail des vignes (franceză).

 

Bibliografie: 

1.http://agroromania.manager.ro/articole/diverse/un-usturoi-mai-putin-obisnuit-179.html

2.http://www.kraeuter-vielfalt-franken.de/aktuelleinfos/835.Unsere_Pflanze_des_Monats_-_Maerz_.html 

 

Untișorul

Ranunculus ficaria

Familia: Ranunculaceae

Genul: Ranunculus

Specia: R. ficaria

I se mai spune și grâușor sau sălățică. Denumirea botanică, Ranunculus, derivă din  latinescul rāna care înseamnă broască,  probabil făcând referire la faptul că unele plante aparținând acestei familii se găsesc în apropierea unei ape. Ranunculus este diminutivul de la rana și înseamnă broscuță.

E o plantă perenă cu o înălțime de până la 15 cm; înflorește la începutul primăverii. Crește pe soluri jilave,  în păduri, tufărișuri, poieni, parcuri și grădini.

Părăluțe/Bănuț(e)i

Bellis perennis

Familia: Asteraceae

Genul: Bellis

Specia: B.perennis

Este o plantă erbacee scundă (cu o înălțime de până la 20 cm). Înflorește tot timpul anului, la temperaturi mai mari de 0°C, iernează chiar sub zăpadă sub formă de boboci florali. Este o plantă perenă, cu flori albe, roze, galbene sau purpurii.

Denumirea botanică derivă din latinescul bellus însemnând "frumos", "drăguț", "plăcut", "agreabil", iar epitetul specific, perennis, are sensul de "peren". ^[1]

Părăluțele se întâlnesc în flora spontană  (pe pajiști, câmpii, la marginea drumului, în parcuri, grădini). În unele țări sunt cultivate ca plante ornamentale.

Sunt asociate cu simplitatea și modestia. Simbolizează puritatea, inocența, dragostea care învinge totul. Se dăruiesc la cea de a cincea aniversare a căsniciei.^[2]