miercuri, 25 septembrie 2013

Cicoarea

Cichorium intybus

Plantă perenă, erbacee, aproape lipsită de frunze, cu flori albastre, rareori albe sau roz. Perioada de înflorire: iunie-octombrie (florile se închid în a doua jumătate a zilei). 

Este o plantă foarte răspândită; crește în locuri deschise, însorite: la marginea drumului, în fânețe, grădini, pe câmp. Preferă solurile bogate în humus.

Denumiri populare: cicoară, cicoare de câmp, andivă, cicoare de vară, cicoare amară, cicorie amară, cociță, doruleț, dudău, floarea secarei, încingătoare, mestică, scai voinicesc, scălușeț de casă, sporiș. [1]


Proprietățile terapeutice ale cicoarei erau cunoscute încă din Antichitate; în Egipt faraonii o întrebuințau pentru tratarea bolilor de ficat și ale vezicii biliare. 
Romanii foloseau sucul plantei -în amestec cu ulei de trandafir și oțet- ca leac împotriva durerilor de cap.[2]
 

Frunzele (de preferat culese primăvara sau toamna), florile și rădăcina plantei sunt comestibile. Frunzele se pot folosi în diferite salate de crudități sau (tăiate mărunt) în creme/paste. Florile dau un aspect plăcut salatelor.

Din rădăcinile prăjite și măcinate se obține pulberea de cicoare, o alternativă sănătoasă la cafea. (Îmi amintesc că în anii '80 cafeaua era aproape inexistentă, locul ei fiind luat de celebrul  "nechezol" și "cafeaua" de cicoare). 


Denumiri în alte limbi: Common chicory (engleză), Gemeine/Gewöhnliche Wegwarte (germană), Mezei katáng/vad cikória (maghiară), Chicorée amère/Chicorée sauvage  (franceză). 




Bibliografie:
1.http://ro.wikipedia.org/wiki/Nume_alternative_rom%C3%A2ne%C8%99ti_de_plante
2. Kothe, W. Hans-Lexikon der Kräuter, KOMET Verlag GmbH, Köln, ISBN 978-3-86941-072-2


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu