Dor de ducă

Măgura-Răchițele, Mț. Apuseni

Început de toamnă 2014, soare, concediu ș-un dor nebun de a hoinări prin munți, "să văd brazii vâjăind" vorba cântecului :). Și pentru că am dat și peste alții cu asemenea doruri, am format o echipă mică, dar voinică, și iacătă-ne explorând Munții Apuseni.

Prima haltă, o...langoșerie, ce altceva? Era în stânga, eu am preferat să fotografiez în dreapta:) Moara nefuncțională de apă mi s-a părut mai interesantă:

După câte-un langoș cald și-în mod cert-nesănătos (plin de habar-n-am-câte-calorii, eventual și niște E-uri obraznice rătăcite), ne-am simțit mai motivați să urcăm pe drumul de munte...

Am ajuns, în cele din urmă  la Cascada Răchițele/Vălul Miresii,

unde, cine a avut încălțări adecvate, s-a cățărat pe stânci, cine le-a lăsat la sute de km. distanță, s-a mulțumit să admire și să fotografieze (ok, au fost și câteva bombăneli la adresa bocancilor lipsă).  

Cascada Vălul Miresii/Miresei, situată la granița cu Parcul natural Munții Apuseni, este  una din cele mai frumoase cascade din Transilvania.  Este formată din trei trepte de 5, 8, respectiv 34m. Apa în cădere se împrăștie asemenea unui evantai, amintind de vălul unei mirese. Conform legendei, o mireasă a căzut în cascadă, iar voalul i-a rămas agățat de stânci.

Dacă aveți posibilitatea, vă recomand să vizitați regiunea și, implicit, cascada. Personal, am fost impresionată de natură, sălbăticie, traseu. Am constatat în mod plăcut că, în ciuda vremii schimbătoare, zona era plină de pasionați de munte.

Am dat și peste un...semn de civilizație (m-am mulțumit doar cu exteriorul):

Picurii de ploaie n-au reușit să ne întoarcă din drum (ar fi fost și păcat)...

 Flora mi-a dat ceva bătăi de cap; am identificat iarba mare (Inula helenium),

dar încă sunt în căutarea denumirii ciulinilor ăstora (mă poate ajuta cineva?) :

La panoul cu harta zonei mi-au atras atenția (recunosc, nu e prima oară, mai-mai că mi-a intrat în sânge să vânez) declarațiile scrijelite cu multă (și eternă) dragoste:

M-a amuzat încercarea cuiva de a menționa corect locul de proveniență: Phinox, apoi, cu altă culoare, Phoenix/Arizona (acum, sincer, nu-i așa bai dacă nu știi de unde vii, esențial e să ai habar încotro te-ndrepți). N-am găsit nici tradiționalul cuplu Ion + Mărie (O, Tempora!), ci mai elegantul Ștefan & Maria (din Focșani). No, tăt îi bine. :D

Între timp valoarea energetică a langoșului cu brânză s-a evaporat, iar ceata noastră plouată (doar la propriu) s-a-ndreptat  către Cabana Moților-Mărișel, un alt loc tare fain, care trăbă, musai, vizitat. 

-----------------------

Afară plouă (mai-mai că mă simt ca-n Anglia), e sfârșit de august (conform calendarului) și eu răsfoiesc nostalgică fotografiile de astă-toamnă. Așe dor de ducă mă apucă...

Răchițele, Cluj-România