Faceți căutări pe acest blog

luni, 8 decembrie 2014

Helleborus niger

Familia: Rarunculaceae

Genul: Helleborus

Specia: H. niger

Denumiri populare: Spânzul, Trandafirul iernii, Trandafirul Crăciunului, Trandafir de Crăciun.

Denumirea știinficiă a genului, Helleborus, derivă din grecescul "elein" = a răni, a vătăma și "bora"= hrană, mâncare (în traducere aproximativă hrană otrăvitoare), indicând natura toxică a plantei. Epitetul specific, niger, se referă la culoarea închisă (neagră) a rădăcinii plantei.[1]
 


Se numără printre puținele flori care aduc un strop de culoare grădinilor, care-de obicei- intră într-o stare de hibernare în această perioadă.  Nu sunt doar flori de grădină, sunt vândute și ca plante de apartament, la ghiveci; sunt foarte îndrăgite în Germania și Luxemburg.

Deși seamănă cu un trandafir sălbatic și poartă numele de Trandafirul Crăciunului în diferite limbi, aparține Familiei de plante Rarunculaceae, nu Rosaceae. 

Este o plantă perenă robustă, erbacee cu o înălțime de 10-30 cm, rezistentă la temperaturi scăzute.
 
Perioada de înflorire: decembrie (perioada Crăciunului) - începutul primăverii. Florile sunt de culoare albă, în formă de farfurie.

 Atenție, planta este toxică!


Denumiri în alte limbi: Christmas rose/Black hellebore (engleză), Christrosen/Schneerosen/Lenzrosen (germană), Fekete hunyor/Karácsonyi rózsa  (maghiară), Hellébores/Rose de Noël blanche (franceză).

Fotografii din Grădina din Grevenmacher (L).

Bibliografie:
1.http://www.botanical.com/botanical/mgmh/h/helbla14.html

2 comentarii:

  1. Mie imi plac si acestea! Intr-adevar intre timp ai ales sa faci prim-planuri dar nu sunt rele nici acestea. Oricum a mai crescut si planta, deci, ai avut mai multe unghiuri de surprins!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, la început păstram oarecum distanța față de plante, acum mă apropii cu curaj de ele. :)) M-am specializat între timp în poziția mersul piticului. Lumea se mai uită ciudat la mine, femeie în toată firea în poziții nenaturale, dar, na, asta e. Noroc că observă și aparatul și nu mă mai întreabă: Doamnă, sunteți bine? :))

      Ștergere