duminică, 30 august 2015

Cabana Moților-Mărișel

Departe de lumea dezlănțuită


După drumeția printre picuri de ploaie ne-am îndreptat către Cabana Moților, situată oarecum deasupra lumii:

Câteva cadre din interior:

Cămara/rafturile cu dulcețuri, siropuri & Co. (apropo, Co. nu e prescurtare de la...colop) [1]


Meniu cu mâncăruri gustoase (pagini legate cu sfoară-nota 10):
Ciorba de hribi servită cu crutoane am preferat s-o imortalizez varianta alb-negru (nu mă întrebați de ce). Smântâna și ardeiul iute n-au mai încăput în cadru :D

Respiro în târnaț[2]...

Priveliștea de pe prispă, în așteptarea tocăniței de hribi (tocăniță care a scăpat nefotografiată).
A nu se uita că viața de câine e...grea, indiferent de zonă/altitudine
și cățelușii e bine să învețe acest lucru de mici:

Pe cei doi pufuleți i-am găsit sub un șezlong; din păcate am reușit să le tulbur somnul cu zgomotul făcut de butonul de declanșare.

A fost prima mea vizită în zonă, dar cu certitudine nu și ultima. Recomand Cabana Moților tuturor celor îndrăgostiți de natură, liniște și...aventură (singurul lucru de care îmi amintesc cu oareșce neplăcere e drumul, dar despre starea drumurilor nu mai e cazul să ne văităm, că doar cunoaștem realitatea).



Cabana Moților, Mărișel-Cluj, România (2014)
___________
1. colop/clop = pălărie (reg.)
2. târnaț = prispă (pop.)


Pentru mai multe informații găsiți aici o scurtă prezentare făcută de către proprietar.


joi, 27 august 2015

Dor de ducă

Măgura-Răchițele, Mț. Apuseni

Început de toamnă 2014, soare, concediu ș-un dor nebun de a hoinări prin munți, "să văd brazii vâjăind" vorba cântecului :). Și pentru că am dat și peste alții cu asemenea doruri, am format o echipă mică, dar voinică, și iacătă-ne explorând Munții Apuseni.

Prima haltă, o...langoșerie, ce altceva? Era în stânga, eu am preferat să fotografiez în dreapta:) Moara nefuncțională de apă mi s-a părut mai interesantă:

După câte-un langoș cald și-în mod cert-nesănătos (plin de habar-n-am-câte-calorii, eventual și niște E-uri obraznice rătăcite), ne-am simțit mai motivați să urcăm pe drumul de munte...

Am ajuns, în cele din urmă  la Cascada Răchițele/Vălul Miresii,


unde, cine a avut încălțări adecvate, s-a cățărat pe stânci, cine le-a lăsat la sute de km. distanță, s-a mulțumit să admire și să fotografieze (ok, au fost și câteva bombăneli la adresa bocancilor lipsă).  

Cascada Vălul Miresii/Miresei, situată la granița cu Parcul natural Munții Apuseni, este  una din cele mai frumoase cascade din Transilvania.  Este formată din trei trepte de 5, 8, respectiv 34m. Apa în cădere se împrăștie asemenea unui evantai, amintind de vălul unei mirese. Conform legendei, o mireasă a căzut în cascadă, iar voalul i-a rămas agățat de stânci.

Dacă aveți posibilitatea, vă recomand să vizitați regiunea și, implicit, cascada. Personal, am fost impresionată de natură, sălbăticie, traseu. Am constatat în mod plăcut că, în ciuda vremii schimbătoare, zona era plină de pasionați de munte.

Am dat și peste un...semn de civilizație (m-am mulțumit doar cu exteriorul):

Picurii de ploaie n-au reușit să ne întoarcă din drum (ar fi fost și păcat)...

 Flora mi-a dat ceva bătăi de cap; am identificat iarba mare (Inula helenium),
dar încă sunt în căutarea denumirii ciulinilor ăstora (mă poate ajuta cineva?) :
La panoul cu harta zonei mi-au atras atenția (recunosc, nu e prima oară, mai-mai că mi-a intrat în sânge să vânez) declarațiile scrijelite cu multă (și eternă) dragoste:

M-a amuzat încercarea cuiva de a menționa corect locul de proveniență: Phinox, apoi, cu altă culoare, Phoenix/Arizona (acum, sincer, nu-i așa bai dacă nu știi de unde vii, esențial e să ai habar încotro te-ndrepți). N-am găsit nici tradiționalul cuplu Ion + Mărie (O, Tempora!), ci mai elegantul Ștefan & Maria (din Focșani). No, tăt îi bine. :D

Între timp valoarea energetică a langoșului cu brânză s-a evaporat, iar ceata noastră plouată (doar la propriu) s-a-ndreptat  către Cabana Moților-Mărișel, un alt loc tare fain, care trăbă, musai, vizitat. 
-----------------------
Afară plouă (mai-mai că mă simt ca-n Anglia), e sfârșit de august (conform calendarului) și eu răsfoiesc nostalgică fotografiile de astă-toamnă. Așe dor de ducă mă apucă...

Răchițele, Cluj-România